Găsiţi un echilibru între formal şi informal. Fiţi conştienţi de expresiile colocviale pe care le folosiţi frecvent şi nu faceţi abuz de ele.
OK atunci aşa … ăăă da ok cum vă spuneam … înţelegeţi … până de gâscă … sau să zicem … ăăă nu sunt sigur dacă chiar este … o până de gâscă, ştiţi … oricum cred ca am găsit-o … ăăă da sus la munte … şi deci … ăăă credeţi ca au gâşte acolo sus la munte? … nu?…
Este clar ca nu este bine ca prezentările să fie ţepene şi formale, dar nici nu trebuie să sune ca o şuetă cu un amic la cârciumă!
Expresii ca ăăă …, îm …, uhh …, înţelegi … cam aşa ceva, etc. sunt specifice dialogurilor informale.
Unele din aceste “sunete de umplutură” pot să-şi găsească locul în discursuri şi prezentări.
De exemplu, dacă cineva nu este de acord cu Dumneavoastră, este perfect normal să răspundă cu ceva de genul: “Ăăă … bună observaţia.”
Acestea au adesea un rol specific, de exemplu “corect”, când vreţi să semnalaţi ca începeţi, sau “Ei bine”, când vreţi să daţi un răspuns contradictoriu sau negativ.
În scrierea formală, există regulă de a nu începe o frază cu “Şi”. În cazul prezentărilor, chiar în cele formale, este perfect normal să treci de la o idee la alta folosind “Şi …”.
Dar, nu exageraţi cu aceste sunete şi propoziţii de legătură.
Ca să identificaţi eventualele cuvinte sau expresii pe care le folosiţi prea des, rugaţi prietenii şi familia să vi le semnaleze, sau faceţi înregistrări ale propriilor conversaţii.
Faceţi apoi o “lista neagră” de cuvinte şi încercaţi să le folosiţi mai rar, sau să le eliminaţi cu totul.
Reţineţi, “tăcerea este de aur” aşa ca, la sfârşitul unei fraze sau secţiuni, nu băgaţi un ăăă, doar tăceţi. Şi faceţi o pauză.
Publicul vă aprecia asta!
